Despre monştri (7)



“Evie, Brandy şi cu mine, toate astea nu-s decât o luptă pentru putere, pentru a cuceri lumina reflectoarelor. Fiecare dintre noi luptând pentru eu, eu, eu prima. Asasinul, victima, martorul, fiecare dintre noi crede că propriul rol e ăla principal.
Probabil că asta-i valabil pentru oricine pe lume.
Totu-i oglindă, oglinjoară, fiindcă frumuseţea e putere, la fel cum banii sunt putere, la fel cum o armă e putere.
Deja, când văd în ziar poza unei fete de douăzeci şi ceva de ani care a fost răpită şi sodomizată şi jefuită şi apoi ucisă, şi-alături e-o fotografie cât toată pagina cu ea tânără şi zâmbind, în loc să mă gândesc că asta-i o crimă urâtă şi tristă, reacţia mea viscerală este oau, ar fi o bucată bună de tot dacă n-ar avea un bornău aşa de mare. A doua reacţie e c-ar fi mai bine să am pregătit un prim-plan frumos în caz că, ştii, o să fiu răpită şi sodomizată şi ucisă. A treia reacţie e, ei bine, măcar aşa scade concurenţa.”
 Fragment din “Monştri invizibili” de Chuck Palahniuk

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Microficţiuni (cont.) (9) *

Microficţiuni (cont.) (10) *

Microficţiuni (cont.) (6) *