Poem

Citim iar, visăm iar... 15.02.2023 Riduri Aici s-a ajuns. Le adun ca mărgelele pe ață. Lacrimile și apoi ridurile. Neputința asta a devenit atât de mare încât mi-a lăsat urme pe corpul acesta odată minunat, acum devastat de teroare. Ce pot să mai dau cu ultimele puteri? Un singur telefon la capătul căruia să aud o voce caldă care poate să mă ajute. Să nu mai stau în aceeași casă-capcană. Să arunc tot și să fiu departe, soția și mama nimănui. Poți să numești iubire orice azi, însă de acum încolo eu nu mai primesc întunericul tău cu brațele deschise. (513) 20.02.2023 Ceață Nu s-a mai ridicat de câțiva ani. La început, oamenii au crezut că sunt doar niște nori lăsați care se vor risipi repede în soare, dar s-au înșelat. Ceața aceea era densă și grea, încurca drumuri și planuri, ascundea țipete și plânsete. Câteodată se vedeau capete însângerate zburătoare. Nu mai circula nimeni fără protecție corporală. De la un timp, se mergea numai pe cărări acoperite cu piele tumefiată, unde o tăcere n