Microficţiuni (cont.) (4)*
Citim iar, visăm iar...
15.02.2023
Riduri
Aici s-a ajuns. Le adun ca mărgelele pe ață. Lacrimile și apoi ridurile. Neputința asta a devenit atât de mare încât mi-a lăsat urme pe corpul acesta odată minunat, acum devastat de teroare. Ce pot să mai dau cu ultimele puteri? Un singur telefon la capătul căruia să aud o voce caldă care poate să mă ajute. Să nu mai stau în aceeași casă-capcană. Să arunc tot și să fiu departe, soția și mama nimănui. Poți să numești iubire orice azi, însă de acum încolo eu nu mai primesc întunericul tău cu brațele deschise.
(513)
Riduri
Aici s-a ajuns. Le adun ca mărgelele pe ață. Lacrimile și apoi ridurile. Neputința asta a devenit atât de mare încât mi-a lăsat urme pe corpul acesta odată minunat, acum devastat de teroare. Ce pot să mai dau cu ultimele puteri? Un singur telefon la capătul căruia să aud o voce caldă care poate să mă ajute. Să nu mai stau în aceeași casă-capcană. Să arunc tot și să fiu departe, soția și mama nimănui. Poți să numești iubire orice azi, însă de acum încolo eu nu mai primesc întunericul tău cu brațele deschise.
(513)
20.02.2023
Ceață
Nu s-a mai ridicat de câțiva ani. La început, oamenii au crezut că sunt doar niște nori lăsați care se vor risipi repede în soare, dar s-au înșelat. Ceața aceea era densă și grea, încurca drumuri și planuri, ascundea țipete și plânsete. Câteodată se vedeau capete însângerate zburătoare. Nu mai circula nimeni fără protecție corporală. De la un timp, se mergea numai pe cărări acoperite cu piele tumefiată, unde o tăcere nefirească alimenta tot felul de spaime. Se spune că de atunci a început dominația morților vii.
(517)
Ceață
Nu s-a mai ridicat de câțiva ani. La început, oamenii au crezut că sunt doar niște nori lăsați care se vor risipi repede în soare, dar s-au înșelat. Ceața aceea era densă și grea, încurca drumuri și planuri, ascundea țipete și plânsete. Câteodată se vedeau capete însângerate zburătoare. Nu mai circula nimeni fără protecție corporală. De la un timp, se mergea numai pe cărări acoperite cu piele tumefiată, unde o tăcere nefirească alimenta tot felul de spaime. Se spune că de atunci a început dominația morților vii.
(517)
3.03.2023
Umbrele
Ea era simplă și iubea dantela, îi elibera deplin feminitatea. Și el o observase cu totul. Într-o zi de primăvară, i-a dăruit un obiect unic: o umbrelă albă, cu mâner roșu, care să o apere de soare. Se puteau plimba acum liniștiți cu orele pe malul mării. La adăpost, înfloreau mii de săruturi. Și ea credea că așa este fericirea, o stare permanentă de grație ce nu putea fi tulburată. Până când, în altă zi, plimbându-se cu o dragă prietenă, o umbrelă cu mâner roșu îi prinse privirea și o strivi în lacrimi.
(509)
Umbrele
Ea era simplă și iubea dantela, îi elibera deplin feminitatea. Și el o observase cu totul. Într-o zi de primăvară, i-a dăruit un obiect unic: o umbrelă albă, cu mâner roșu, care să o apere de soare. Se puteau plimba acum liniștiți cu orele pe malul mării. La adăpost, înfloreau mii de săruturi. Și ea credea că așa este fericirea, o stare permanentă de grație ce nu putea fi tulburată. Până când, în altă zi, plimbându-se cu o dragă prietenă, o umbrelă cu mâner roșu îi prinse privirea și o strivi în lacrimi.
(509)
11.03.2023
Buy me with a coffee
Și a tăcut. S-a uitat lung în ochii mei, ca și cum mi-ar fi auzit gândul, a zâmbit și s-a ridicat de la masă. Străinul s-a îndreptat apoi lent către barman și i-a șoptit ceva la ureche. Pe fundal, un vinil cu o voce feminină de demult începe o poveste muzicală. Trăiesc un déjà vu, plutind pe o mare necunoscută cu doar cerul deasupra. Simt totul cum mi se dilată în inimă, iar corpul este doar o amintire când iau forma apei. Valuri și valuri mă ridică tot mai sus, aruncându-mă în ochii lui, ultima destinație.
(512)
Buy me with a coffee
Și a tăcut. S-a uitat lung în ochii mei, ca și cum mi-ar fi auzit gândul, a zâmbit și s-a ridicat de la masă. Străinul s-a îndreptat apoi lent către barman și i-a șoptit ceva la ureche. Pe fundal, un vinil cu o voce feminină de demult începe o poveste muzicală. Trăiesc un déjà vu, plutind pe o mare necunoscută cu doar cerul deasupra. Simt totul cum mi se dilată în inimă, iar corpul este doar o amintire când iau forma apei. Valuri și valuri mă ridică tot mai sus, aruncându-mă în ochii lui, ultima destinație.
(512)
* pentru mai mult context, a se vedea postarea din 8.01.2023.
Și o reprezentare a puterii pe care mi-o dă scrisul:
Robert Mapplethorpe - Portrait of Lisa Lyon
Comentarii
Trimiteți un comentariu