Microficţiuni (cont.) (8) *
Hey! Să vedem ce am mai scris în august. A fost:
8.08.2023
Manuscris
Sunteți angajată, rostește robotul. Femeia răsuflă ușurată. La început, când
ajunsese pe Aio, fusese entuziasmată de noutatea spațiului, dar după un timp
începuse să se plictisească teribil. Când a văzut că se angajează la Biblio-Aio o caligrafă, nu i-a venit să
creadă. În sfârșit nu avea concurență la un job dispărut, căci poseda o mare
calitate, degete subțiri și rapide care să transcrie ultimul manuscris al lui
Nostradamus. Umanitatea îl așteaptă cu înfrigurare să îl citească ca să știe ce
să facă în continuare.
(520)
12.08.2023
Pe
o scară de incendiu
A așteptat cu inima mică până a venit tatăl ei s-o ia. Avea
rujul întins pe față, rimelul îi contura cu negru ochii roșii de plâns.
Strângea tare în brațe un ursuleț de pluș, care avea o privire blândă, ca a
tatălui ei. Așa simțea că era protejată când în cameră trupul îi era filmat și
invadat de fețe crude, cu zâmbete sarcastice. I s-a spus că nu va mai ajunge
niciodată acasă, dar ea a sperat mereu. A trimis un avion de hârtie cu un
SOS. Și acum nu mai coboară în subsol, ci urcă pe scări, spre brațele lui.
(512)
24.08.2023
Grafoman
Mereu a vrut să știe care este sensul vieții lui. Și-a dorit cu ardoare o
poziție prin care să controleze voința maselor. Și a avut o viziune: să redea
pe hârtie tot ce îi șopteau vocile în fiecare noapte. Curând, hârtia nu a mai
fost suficientă, a scris pe propriul corp, apoi a acoperit pereții casei sale,
a încercat să se extindă și în alte spații, dar nu a putut, și a ajuns să își
încâlcească gândurile pe aceiași pereți până a cedat și s-a sinucis. Azi, cine
intră în casa lui înnebunește instant.
(508)
28.08.2023
O fotografie uitată-n fundul unui sertar
Ieri, bunica m-a chemat la ea să îmi dea o poză
îngălbenită de vreme. Era mama ei. Prinsese al doilea război mondial, văduvă la
25 de ani, cu vreo 3 copii, care nu știa carte, doar muncă. Și munca o ținea
departe de ispite, avea timp doar să supraviețuiască. Acum, tu ai mulți bani și
obiecte, maică, mulți, atât de mulți și păcate pe măsura lor, îmi zice ea
șoptit. Îți las averea mea cea mai de preț, această poză, să știi cui aparții.
Te uiți acolo, în ochii ei, și o să îți vezi puterea de a fi un om bun.
(510)
* pentru mai mult context, a se vedea postarea din 8.01.2023.
La final, las o poză îngălbenită
cu stră-străbunica mea. Cred că am ochii ei.
Comentarii
Trimiteți un comentariu