Un poem rătăcit într-o carte din biblioteca noii mele case
O dată am mai început aşa: am intrat pe uşă sau pe la două, trei mă opresc sigur nu pot să-mi încărc memoria prea mult mereu trebuie să rămână un loc cât de mic şi pentru alte amintiri, acelea care te ajută în viaţă să nu ţipi până cade pielea de pe tine, se frâng şi oasele totuşi, sângele se scurge, sufletul dispare ca un fum de ţigară şi rămâi (în) aer sau pot să stau şi să aştept pe mine, pe tine – un balon care se sparge şi mă trezesc bărbat Pictură: René Magritte - The Art of Living (1967)