Poem

iar vine momentul ală când dai buzna peste mine din scurt, ca să mi se taie respiraţia. cald, atât de cald, ca atunci când, din frig, cobor la metrou şi un bărbat în negru, cu rucsac negru, începe să plutească prin aer. (din ciclul “int.ro”, volumul “Inima dată la maximum”, 2013)

“Stau într-o staţie de autobuz şi ştiu. După vîntul care trece peste vîrful tecarilor, după lanurile de floarea soarelui, după ochii cîinelui care mă petrece cînd plec. Ştiu aşa cum ştiu libelulele, gărgăriţele, furnicile şi păianjenii. Aşa cum ştiu graurii, mierlele, rîndunicile şi sticleţii care se aşază pe pervaz sau pe firele de cablu din faţa ferestrei. Ştiu că ai stat cu mine. Şi cînd mi-a fost mai greu, m-ai ascuns într-un fir de bumbac, într-o pagină de carte, în privirea unui trecător. Şi cînd n-am mai putut să merg, m-ai purtat. Cînd n-am mai putut să zîmbesc, ai cîntat şi ai dansat pentru mine. Şi cînd am fumat şi-am băut, ai fumat şi-ai bătut cu mine. Şi din adîncul tăcerii mele, ai vorbit pentru mine. Şi-ai stat cu mine pe peron, într-o noapte, cu mîna întinsă a unui lăutar.” Doina Ioanid - Cusături

“Des portes battent sous l`eau. Il faut savoir les entendre. Ainsi l`on peut connaître son avenir, le proche, celui de la journée. Ce que savent remarquablement faire les voyantes qu`on rencontre au bord de la mer, en espoir de clientèle. Par avance, elles entendent battre toutes les portes par lesquelles vous passerez ce jour-là, quelques nombreuses démarches que vous fassiez, et voient les gens rencontrés de l`un de l`autre côté des portes et ce qu`ils vont dire et décider. C`en est stupéfiant. L`on croit jusqu`à la nuit vivre une journée déjà vécue. * Sub apă se trântesc uşi. Trebuie să ştii să le auzi. Astfel îţi poţi cunoaşte viitorul, viitorul apropiat, acela al zilei de azi. La treburi dintr-astea se pricep de minune ghicitoarele de pe litoral, aflate în căutare de clienţi. Ele aud trântindu-se, cu ceva timp înainte, toate uşile prin care vei trece în ziua aceea, oricât de mult ai umbla, şi-i văd pe oamenii pe care îi vei întâlni de o parte şi de alta a uşi

„Când a văzut că am ars ouăle de şarpe, a judecat probabil gestul ca fiind de rău augur. Aşa mi-am dat seama că făcusem un lucru teribil. Multă vreme am fost obsedată de teama că am adus un blestem asupra mamei ş i nu mi-am putut scoate fapta din minte. Şi, ca şi cum n-ar fi fost de-ajuns, m-am trezit azi-dimineaţă, în sufragerie, vorbind de oameni minunaţi care mor tineri. Nemaiputând şterge cuvintele odată rostite, indiferent de ceea ce aş fi spus în continuare, am izbucnit în plâns. Pe când strângeam masa, am avut senzaţia insuportabilă că un şerpişor oribil, care va scurta viaţa mamei, mi s-a strecurat la piept. Eram pur şi simplu disperată. ” „Anul trecut nu s-a întâmplat nimic. Cu un an în urmă nu s-a întâmplat nimic. Nici cu un an înaintea lui nu s-a întâmplat nimic”. Osamu Dazai - Amurg

http://clubulscriitoarelor.ro/meduze-si-papadii/ http://clubulscriitoarelor.ro/44-11n-28-39e/

Am zis să-mi fac un obicei să public pe blog fragmente din cărţile citite, ca un fel de amintire a călătoriei printre pagini ... :) Lectură plăcută! ^_^ 28 decembrie. Anul aproape că s-a volatilizat. A nins şi totul e alb. Foarte frig. Mi-am mutat masa de lucru în colţ. Poate că aici îmi va veni mai uşor să scriu. Da, e-un loc potrivit pentru masa de lucru, fiindcă de aici nu pot privi afară, pe fereastra anostă. Sunt foarte ferită. Lampa-i aşezată în colţ, chiar în colţul ăsta. Razele cad pe perdeaua indiană galben cu verde şi pe fâşia de broderie roşie. Vântul agonizează, abia mai suflă. Îmi place să închid ochii o clipă şi să-mi închipui câmpul de afară, alb sub sticlirea zăpezii şi a clarului de lună – mormanele de pietre de pe marginea drumului, albe şi ele – făgaşele înzăpezite. Mon Dieu! Cât calm şi câtă aşteptare! Fragment din “Jurnal trist” de Katherine Mansfield Foto via http://www.pinterest.com/pin/156570524520245064/