marți, 1 august 2017

Aici plouă mereu ...



... vii pe la mine înainte să mor? Ea se apropie, podeaua vibrează uşor. Au spus că nu există scăpare şi degeaba cred eu că, dacă stau la etajul 3, asta îmi va purta noroc. Nu, să stau liniştită, miracolele s-au epuizat deja. Ea va veni tumultoasă dinspre strada principală, va da năvală prin curţi, va plimba maşini şi oameni, cum ştie mai bine, mai alene sau izbindu-i cu putere de vreun gard. Eu voi muri între 4 ziduri cu ultimul gând la iubirea noastră nerostită. Nu va mai apuca să înflorească, ci doar mucegaiul va îmbrăca la final cimentul ud. Corpurile noastre vor pluti îmbibate în apă, devenind străvezii, putrezind departe unul de celălalt... Şi o aud tot mai clar cum se apropie, este la parter, provoacă nişte ţipete de groază. Mă adăpostesc cu ultimele puteri sub pătură. Cred că a ajuns la etajul unu, totul creşte în intensitate. Încep să număr descrescător de la 60. Acum este la etajul doi, nicio voce, doar vuiet. Se albeşte tot în mine şi în jurul meu. Aud uşa zburând. Apa vine şi mă îmbrăţişează.