duminică, 28 octombrie 2018

Dincolo de geam


era o ceaţă densă. Se simţea captiv pe o peliculă de film alb-negru. Înţepenit, crispat, cu muşchii încordaţi şi dureroşi. În faţa lui, într-un pahar cu apă, o floare ţipa galben. Ar fi vrut şi el să strige, cu mâinile pline de cioburi, cu inima explodând şi umplând pereţii acestei camere cu sânge, limfă şi apă. În locul acela gol, să rămână doar o rană care se închide şi se deschide în funcţie de zi şi de noapte. Fără vreo frică, să meargă cu ea prin lume, traversând atâtea drumuri cu răsuflarea întretăiată, tot încercând să ajungă, să ajungă, să ajungă şi să se odihnească odată ...