Hello again!

Se pare că nu am (în)scris nimic anul trecut pe aici, m-am concentrat pe alte proiecte. Dar acum simt nevoia de o anume repoziţionare şi mă gândeam că aici ar fi un loc bun să ţin evidenţa la nişte microficţiuni pe care le postez într-un grup de pe Facebook, numit Ficţiuni Reale, unde se scriu texte de circa 500 de caractere pe o temă dată (tema fiind chiar titlul fiecărui text). Mai jos, le găsiţi pe primele 4 (sunt datate, iar numărul lor de caractere este indicat la final, între paranteze):

 

11.12.2022
Te iubesc, a spus

În această dimineață, amândoi bem cafea ca de obicei. Mi se pare amară, așa că mă duc la bucătărie, ca să mai pun zahăr. Între timp, el dispare. Sub scrumieră, găsesc un bilețel cu o inimioară și niciun cuvânt în plus. Aud doar în capul meu declarația lui de dragoste în mod repetat. În urma lui, rămân eu, una fără lacrimi. Mâini necunoscute strâng mecanic de pe masă ceștile de cafea. Sunt ale mele totuși, mă mișc. Doar de scrumieră nu mă ating, o țigară se consumă lent, atât de lent, încât leșin.

(501)

 

31.12.2022
Amantul imaginar

Acolo, lângă fereastră, este o umbră tăcută. Desenează cu mâinile ușor, în aer, povestea noastră viitoare. Nu mă pot mișca, sunt legată invizibil de pat. Degete abile îmi frământă pielea între delir și durere. Îmi mușc tare limba ca să nu țip. Sângele ce mi se scurge din pori pictează cearșaful cu însemne ciudate. O mască zboară deasupra mea și mă sărută pe frunte. Sunt marcată cu suferința tuturor sufletelor înșelate de demonul plăcerii. Un fascicul de lumină tăioasă mă atinge acum, cu ultima respirație.

(510)

 

2.01.2023
Cea mai mare casă din lume

Ziua nu începuse bine. Proprietarul o evacuase fără preaviz. În locul ei se mutase mărul uriaș al lui Magritte. Poseda mai mulți verzișori decât ar fi câștigat ea într-o viață întreagă. Plus că lumina din apartament era perfectă pentru următorul lui tablou faimos: Cea mai mare casă din lume. Hainele și singura ei carte jerpelită fuseseră aruncate lângă pubelă. În timp ce se uita cu inima strânsă la ele, din cer se coborî un balon roșu care îi oferi generos un capăt de ață de care să se agațe pentru zbor.

(509)

 

6.01.2023

Lady Vengeance

 

În sfârșit, sătulă. Un cuplu ieri, azi încă unul. Toți suculenți, numai buni de savurat pe îndelete. Norocul meu a fost cu gagicile alea supărate. Una era isterică din cauza cardului gol, cealaltă fusese înșelată cu o fufă. Nu avea cum să fie alt final decât cu ei împinși peste margine, fix unde așteptam cuminte. Atât pot să concluzionez: cu cât e mai mare iahtul, cu atât mai mică e iubirea. În sfârșit, tot ce contează este că sunt sătulă și cea mai fericită femelă rechin din apele astea însângerate.

(505)

 

P.S. Nu cred că veţi regreta dacă veţi (re)vedea scurtmetrajul Le ballon rouge (1956) 😊

(Foto via El_Red_Balon.jpg (670×1034) (cargocollective.com)