Microficţiuni (cont.) (11) *

Hello! În noiembrie, scrisul s-a mutat spre un proiect mai mare, așadar am reușit să mă concentrez puțin mai mult în decembrie pe exercițiile mele de microficțiune. Iată cum a fost:

7.12.2023

Ora de citire

Pe Aio, biblioteca este imensă. La fel ca și valurile uriașului ocean de jos, ce se vede prin planșeul de sticlă al sălii. Aici, se plutește numai printre litere. Se citește în tăcere profundă. Un robot-asistent dă încet paginile unei cărți ce stă să se destrame în mâinile ultimului bătrân capabil să îi deslușească misterele. Din când în când, un sunet scurt semnalizează descoperirea unei vietăți marine pe cale de dispariție. Atunci bătrânul pronunță un cuvânt indescifrabil și bea lent apă. Neuronii se dublează.
(517)

12.12.2023

Ziua în care am îmbătrânit

Nu a mai venit. Când s-a normalizat în sfârșit turismul spațial pe cele mai îndepărtate planete, am părăsit imediat Pământul. Părinții mei muriseră, prietenii plecaseră deja spre alte destinații. Eram așadar hotărâtă să ajung pe Aio cu orice preț, ca să rămân tânără. Acolo era sursa tinereții eterne, conveniseră marii experți mondiali. Doar că, pentru a fi acceptată definitiv pe Aio, trebuia să fiu și bărbat, așadar mi-am cheltuit ultimele economii pentru operația de schimbare de sex cameleonic.
(500)

23.12.2023

Iarna unui moș bărbos

În Aio-Biblioteca este o mare liniște. Undeva, ascuns după rafturi, un bătrân stă de câteva minute aplecat deasupra unui clasor foarte vechi. Dacă cineva s-ar apropia de el, l-ar vedea cum manevrează lent, cu o anumită sfințenie, filele transparente, ar auzi cum se electrizează aerul brusc în jurul lui când studiază timbrele. A rămas la litera i, se uită îndelungat la incași sau inuiți, o parte din moștenirea genetică respiră acolo, în istorie. Zâmbește emoționat și face o fotografie mentală. Iarna va fi scurtă.
(517)

*pentru mai mult context, a se vedea postarea din 8.01.2023.

La final, las o melodie în zbor spre 2024. Să primesc/să primiți mult bine și bun în noul an!