Notiţe de lectură: Lucia Berlin – Manual pentru femei de serviciu
Poveşti cu o incizie uluitoare,
într-un limbaj simplu şi percutant.
Viaţa este clar înfăţişată, este şi atât.
*
“Din cauza spatelui, aveam voie să rămân în clasă în timpul orelor de sport
şi în pauze. Numai dimineaţa era greu, pentru că autobuzul ajungea înainte de a
se deschide şcoala. M-am forţat să-mi fac prietene, să vorbesc cu fete de la
mine din clasă, dar în zadar. Toate era catolice şi se cunoşteau de la
grădiniţă. Drept să spun, erau copii buni, normali. Sărisem mai multe clase, aşa
că eram mult mai mică şi nu locuisem decât în aşezări miniere izolate înainte
de război. Nu ştiam să zic: „Îţi place să studiezi Congoul belgian?“ sau „Care sunt
pasiunile tale?“ Mă avântam spre ele şi-mi dădeam drumul la gură: „Unchiul meu
are un ochi de sticlă.“ Sau
„Odată am găsit un urs mort cu faţa plină de viermi.“ Mă ignorau sau chicoteau,
sau îmi strigau: „Mincinosul roade osul!“ (Stele şi sfinţi)
Comentarii
Trimiteți un comentariu