alter.ego (11)

“Uite ... când eram mică ţineam „Jurnalul ciorii”. Aveam în casă un binoclu vechi, mai greu decât mine, care îi aparţinea lui bunică-miu. Era în perioada în care voiam să devin observator de păsări şi să fac documentare pentru Animal Planet. Notam zilnic în caiet ora la care trecea  cioara pe lângă geamul meu şi ce făcea. Totul a ţinut vreo două săptămâni până când au zburat mai multe deodată şi mi-am dat seama că Cioara mea, căreia îi acordasem atâta timp şi atenţie, pe care ajunsesem să o îndrăgesc, nu era cu nimic specială. Nici măcar nu o urmărisem pe aceeaşi. E primul ideal pe care l-am văzut sfărâmându-se chiar în faţa mea. Am crescut şi au urmat iubirile, după acelaşi tipar. Iar acum îmbrăţişez cu acelaşi entuziasm şi fericirea şi lipsa ei. Pentru că, într-un fel, ambele sunt fireşti şi îmi aparţin. Idealurile nu. Idealurile atinse te opresc în loc.”

Fragment din cartea semnată de Ana Mănescu – “alter.ego”