Poem

“Apoi m-am hotărît că aveam să-mi petrec vara scriind un roman. Asta avea să-i pună la punct pe mulţi oameni. M-am dus tacticoasă în bucătărie, am aruncat un ou crud într-o cană de carne crudă tocată, le-am amestecat şi le-am mîncat. Apoi am pus masa pliantă pe veranda ferită dintre casă şi garaj. O tufă mare de portocal, cu crengile atîrnînd pînă jos, o închidea privirii dinspre stradă, peretele casei şi cel al garajului apărau părţile laterale, iar un pîlc de mesteceni şi un gard viu mă protejau de doamna Ockenden în spatele casei. Am numărat trei sute cincizeci de file de hîrtie fină din stocul mamei mele, ascuns în dulapul din hol, sub un teanc de pălării vechi de fetru, perii de haine şi batice de lînă. Înapoi pe verandă, am băgat prima filă, virgină, în vechea mea maşină de scris portabilă şi-am tras-o în sus. Cu o altă minte, îndepărtată, mă vedeam pe mine însămi stând pe verandă, înconjurată de doi pereţi albi de scîndură, o tufă de portocal salbatic, un pîlc d...

“Evie, Brandy şi cu mine, toate astea nu-s decât o luptă pentru putere, pentru a cuceri lumina reflectoarelor. Fiecare dintre noi luptând pentru eu, eu, eu prima. Asasinul, victima, martorul, fiecare dintre noi crede că propriul rol e ăla principal. Probabil că asta-i valabil pentru oricine pe lume. Totu-i oglindă, oglinjoară, fiindcă frumuseţea e putere, la fel cum banii sunt putere, la fel cum o armă e putere. Deja, când văd în ziar poza unei fete de douăzeci şi ceva de ani care a fost răpită şi sodomizată şi jefuită şi apoi ucisă, şi-alături e-o fotografie cât toată pagina cu ea tânără şi zâmbind, în loc să mă gândesc că asta-i o crimă urâtă şi tristă, reacţia mea viscerală este oau, ar fi o bucată bună de tot dacă n-ar avea un bornău aşa de mare. A doua reacţie e c-ar fi mai bine să am pregătit un prim-plan frumos în caz că, ştii, o să fiu răpită şi sodomizată şi ucisă. A treia reacţie e, ei bine, măcar aşa scade concurenţa.”  Fragment din “Monştri invizibili” de C...

“După şcoală, copilul dădu târcoale prăvăliei de antichităţi, deschisă numai cu o zi în urmă. Privirea-i fu numaidecât atrasă de fluturele de argint, oprit în zbor pe o cutie mică şi rotundă care lucea ca unda unui lac. – Nu vrei să intri? îl pofti pe neaşteptate vânzătorul, ivit în prag la ora înserării. Înalt şi slab, nici tânăr, nici bătrân, în haine cafenii de catifea, cu lavalieră bej la gât, insul cu plete castanii părea ieşit din cartea de istorie. Cum băieţelul şovăia, omul de-ndată se-nclină în faţa lui într-o ciudată reverenţă, spunând cu glas îmbietor: – Mă cheamă Al Balur şi trebuie să ştii că înăuntru am o grămadă de minunăţii, toate venite dintr-o lume dispărută. Însăşi dugheana mea e construită din epava unei corăbii scoase din adâncuri. Copilul se-nfioră de încântare. – Numele meu este Alar, răspunse el, păşind sfios în mica încăpere cu rafturi şi cotloane înţesate cu bibelouri în culori abia ghicite, cu tăvi prăfoase şi oglinzi în rame şterse, cu sfeşnice şi ...

“Să intre în casa bunicilor a fost pentru Miguel acelaşi lucru cu a intra într-un roman, pentru că doar într-un roman este de închipuit să găsească o lume miraculoasă, fascinantă ca un regat de legendă. Întunericul vechi şi enigmatic din hol era străbătut de un semeţ fascicul de lumină limpede, în care aerul plutea maiestuos şi aproape vizibil. O bătrână cu părul cărunt şi cu zâmbetul în colţul buzelor i-a zis, „copile, în sfârşit, ai venit, copile. Cred că nu mă mai ţii minte, ultima oară când te-am văzut încă nu ştiai să vorbeşti“, a adăugat ea, iar Miguel, în timp ce se lăsa ţucăit, cerceta cu privirea panoplia cu săbii şi vitraliile. Pe urmă ea l-a luat de mână, i-a zis ştii ce-a spus doctorul, că trebuie să stai o vreme în pat, apoi a început să meargă pâş-pâş pe holul foarte lung. Miguel se uita în încăperile pe care le lăsau în urmă pe ambele laturi şi era ca şi cum cineva ar fi dat repede paginile unei cărţi magice. Într-o cameră a reuşit să vadă statueta unei fecioare...