Beckett + muzica

“Şi îmi plăcea, îmi amintesc de asta, în timp ce mergeam, cu mâinile înfundate în buzunare, căci încerc să vorbesc despre vremea când mergeam încă fără baston şi cu atât mai mult fără cârje, îmi plăcea să pipăi şi să mângâi obiectele dure şi curate care se găseau acolo, în adâncul buzunarelor mele, era felul meu de a le vorbi şi de a le calma. Şi adormeam bucuros ţinând în mână o pietricică, o castană de India sau un con de pin şi le ţineam încă în mână şi la trezire, strângându-le în pumni, în ciuda somnului care face dintr-un trup o cârpă, ca să se odihnească. Şi pe cele de care mă săturasem sau pe cele care erau înlocuite de altele în afecţiunea mea, le aruncam, adică le căutam îndelung un loc în care ele să stea liniştite pentru totdeauna, unde niciodată nimeni nu le va putea găsi decât printr-o întâmplare extraordinară, şi astfel de locuri sunt rare, şi eu le puneam aici cu grijă. Şi uneori le îngropam, sau le aruncam în mare, din toate puterile mele, cât puteam mai departe de uscat, pe cele despre care aveam certitudinea că nu vor pluti nici chiar un timp scurt.”

(un mic fragment din cartea răvăşitoare a lui Samuel Beckett – “Malone moare” (Ed. Est))