Poem

Totul ţi s-a întâmplat ţie, nu mie. O viaţă subţire ca o hârtie pe care o strângi în mână şi o arunci la gunoi. Nopţi scăldate într-o teamă care-ţi scoate tot aerul din tine. Poţi să-ţi vezi viaţa ca pe un tablou cu o pajişte verde şi un cer albastru cu nori albi şi pufoşi. Stai în iarbă. Desenează un cerc alb în care să te aşezi. În faţa ta, într-un alt cerc alb, se află frica ta. Arde. Apropie-te, uită-te în spatele ei, acolo, în spaţiul decupat din peisaj. Nu uita ce simţi. Alege o culoare şi pune-o pe corpul tău şi vezi cât poţi răbda fără să ţipi... Nu mai ţipa! Toate ferestrele lumii sunt deja sparte, dar tu încă aştepţi tandreţea mea. René Magritte - La réponse imprévue ( Unexpected answer)

“Dacă mă întreabă cineva despre ce e romanul, zic că-i despre un bărbat pierdut, fiindcă nu ştiu ce să zic. Dar adevărul e că nu mai ştiu de mult unde este el, după ce la început am ştiut şi-apoi n-am ştiut, apoi ştiind din nou şi-apoi pierzându-l din nou. A locuit cândva la periferia unui oraş mic, la câteva sute de kilometri de-aici. A lucrat cândva pentru tatăl lui, un fizician. Acum poate le predă engleza străinilor, sau îi dă lecţii de scriere unui om de afaceri, sau conduce vreun hotel. Poate fi în alt oraş mare sau poate să nu fie într-un oraş mare, deşi un oraş mare e mai probabil decât vreun orăşel. Ar putea fi căsătorit şi acum. Mi s-a spus că are o fiică împreună cu soţia lui şi că au botezat-o după un oraş european. Când m-am mutat în orăşelul ăsta, acum cinci ani, am încetat să-mi mai imaginez că el o să-mi apară deodată în faţă, fiindcă era prea improbabil. Nu fusese aşa de improbabil în alte locuri pe unde stătusem. În cel puţin trei oraşe şi două orăşele, îl tot aşt...

“De treizeci şi cinci de ani lucrez între hârtii vechi şi acesta este love-story-ul meu. De treizeci şi cinci de ani presez hârtie veche şi cărţi, de treizeci şi cinci de ani mă murdăresc cu litere, astfel încât mă asemăn dicţionarelor enciclopedice, din care, în tot acest timp, am presat trei tone. Sunt ca un ulcior plin cu apă vie şi cu apă moartă, destul să mă apleci un pic şi încep să curgă din mine idei frumoase. Sunt educat împotriva voinţei mele, de aceea nici măcar nu ştiu care sunt ideile mele şi care cele citite. Aceşti treizeci şi cinci de ani i-am petrecut singur, doar eu cu mine însumi şi cu lumea din jurul meu. Atunci când citesc, nu citesc de fapt, iau doar frazele frumoase, le savurez ca pe bomboane, ca pe un pahar de lichior pe care-l beau încet, până când simt că ideea se răspândeşte în mine, ca alcoolul. Şi astfel, ideea se resoarbe în mine, se resoarbe în creierul şi în inima mea, făcând să-mi pulseze venele până la rădăcină. [...] Locuiesc într-un fost reg...