Poem

            O corespondenţă plină de tandreţe între doi îndrăgostiţi pe fundal de război. În prim plan ard puternic inimile celor doi. *             “Acum eşti aşa de departe, că nici nu mi-e frică să-ţi spun ceva. Ştii, atunci, la casa de vacanţă, am fost în camera ta când nu erai acolo. Şi am adulmecat tot. Săpunul tău. Parfumul tău. Pămătuful de ras. Ghetele le-am mirosit pe dinăuntru. Am deschis şifonierul. Am adulmecat un pulover. O mânecă a unei cămăşi. Gulerul. Am sărutat un nasture. M-am aplecat deasupra patului tău, mi-am apropiat nasul de pernă. Eram aşa de fericită! Dar era puţin! [...]”

            Poveşti cu o incizie uluitoare, într-un limbaj simplu şi percutant. Viaţa este clar înfăţişată, este şi atât. * “Din cauza spatelui, aveam voie să rămân în clasă în timpul orelor de sport şi în pauze. Numai dimineaţa era greu, pentru că autobuzul ajungea înainte de a se deschide şcoala. M-am forţat să-mi fac prietene, să vorbesc cu fete de la mine din clasă, dar în zadar. Toate era catolice şi se cunoşteau de la grădiniţă. Drept să spun, erau copii buni, normali. Sărisem mai multe clase, aşa că eram mult mai mică şi nu locuisem decât în aşezări miniere izolate înainte de război. Nu ştiam să zic: „Îţi place să studiezi Congoul belgian?“ sau „Care sunt pasiunile tale?“ Mă avântam spre ele şi-mi dădeam drumul la gură: „Unchiul meu are un ochi de sticlă.“ Sau „Odată am găsit un urs mort cu faţa plină de viermi.“ Mă ignorau sau chicoteau, sau îmi strigau: „Mincinosul roade osul!“   (Stele şi sfinţi) ...