Poem

Mi se pare simplu să scriu despre o carte care vorbește despre moarte cu o detașare (aproape) desăvârșită. Pentru că acum moartea este departe, iar viața îmi explodează tot acum cu putere în față. Când voi trăi moartea, cum se va simți? Un răspuns pe care nu cred c ă  îl voi afla  în  mod conștient. Am amânat citirea acestui volum pentru că am avut nevoie de o anumită stare să mă apropii de propria mortalitate. Se vede filonul filozofic, citatele din autori mai mult sau mai puțin stoici. Pentru că un om viu poate cel mult să filozofeze cu privire la moarte. Nu va trăi să spună și celorlalți cum se simte propria moarte, un mister ce rămâne încă nerezolvat. Mi-a plăcut și formatul vintage, aproape că am avut sub ochi scrisorile și am simțit hârtia însemnată în mâini. Să scrii morții ca unui prieten drag, ce se află departe, pare o soluție optimă să mai reduci din teamă și, poate, să accepți mai ușor inevitabilul dincolo. Voi lăsa mai jos 3 scrisori, pe restul vă inv...

Încă din titlu și ulterior, în acțiunea filmului,  ne confruntăm cu dualitatea însăși a cuvântului la grazia care în limba română, în funcție de context, este tradus cu grație sau grațiere. Personajul principal (Tony Servillo în rolul președintelui Italiei) pendulează constant între decizie și indecizie, obsesii, regrete, grația trăirii sau grațierea a doi oameni care au iubit și au ucis. Afirmă despre sine la un moment dat că nu este un om curajos, această dilemă fiind destul de exploatată în film (mi se par edificatoare cadrele în care apare central mesajul în latină: Virtus in periculis firmio ) . Ca de obicei, regizorul mizează pe scene lente, de o frumusețe poetică zdrobitoare, alte cadre care arată frontal personajul, ca și cum s-ar apropia de tine, poate prea mult, să te iscodească, să-ți vadă poate în suflet ... Ar fi și mai multe de dezvăluit despre multitudinea de subiecte ce vă pot atrage atenția sau tulbura, dar apropierea va merita, este nevoie de un timp anu...

Această peliculă nu folosește un discurs excesiv, urmărind parcă să păstreze tăcerea ca personaj central. Chiar și personajul uman principal, interpretat cum se cuvine de Tony Leung Chiu Wai, vorbește destul de puțin și așezat. El are calitate de observator precum copacul de ginkgo biloba de aproape 200 de ani care tronează într-un campus universitar din Germania unde el face un studiu despre creierul bebelușilor. Dansul undelor cerebrale ale bebelușilor ca niște constelații care se încheagă și se destramă succesiv pare similar cu discursul mut înregistrat al copacului. Pe alocuri, acest film pare a avea alură de documentar: cercetătoarea (Léa Seydoux) cu care el intră în contact în momentul în care dorește să facă un experiment cu acest copac este interesată să descopere dacă arborii reacționează la lucruri sau doar tolerează ce li se întâmplă. Aici mi-a adus aminte de o carte superbă scrisă de un pădurar (Peter Wohlleben) despre  Viața secretă a copacilor. Căci da, chi...

Un prim contact cu H.K. și acest roman dur, oribil pe alocuri. Abuz în toate formele ca o formă de pedeapsă a independenței feminine. Această carte nu este pentru cei slabi de înger. Având un grad ridicat de disconfort, depășește limitele a ceea ce ar putea fi considerat bun simț. Și tocmai în această exagerare voită stă tot adevărul. O decizie aparent simplă a personajului principal feminin, Yeong-hye, zdruncină liniștea interioară a familiei sale (inclusiv cea extinsă) și scoate la iveală adevărată față a fiecărei persoane din anturajul acesteia. Faptul că la un moment dat poate deveni interschimbabilă cu sora sa, In-hye, în imaginația soților lor, îmi sugerează o obiectificare insuportabilă. Toată intensitatea gamei de emoții te poate copleși: revoltă, furie, tristețe, dezgust la cote nemaisimţite. M-a răscolit povestea ei, obsesia ei de a-și întrupa decizia, de a rezista asalturilor exterioare. Puterea de a-și modela viața prin controlul asupra propriului corp. - Ascultă, Y...