Recenzie: Ina David – Anul lupilor

 

Încep prin a spune că am avut bucuria repetată de a asculta fragmente din acest volum în cadrul exercițiilor pe care le facem semestrial într-o comunitate online de scriere creativă. De acolo tot a dospit și a crescut în această poveste captivantă, căci permanent am avut sub ochi întreaga acțiune din spațiul acesta natal care îmi este drag, toată frumusețea și urâtul, tot binele și răul împletindu-se în spiritul românesc inconfundabil.

Sub spectrul unei molime în Anul Cometei (1222), autoarea creează în acest volum o atmosferă plină de magie, basm și „a fost odată” de pe vremea când Cetatea Oradiei strălucea în zona Bihorului. Am fost plăcut impresionată de reprezentarea femeilor, puternice, adaptabile vremurilor, unele doritoare de status mai înalt. Cel mai mult m-am atașat de Lana, o vrăciță cu suflet bun și curat care încearcă să împace pe toată lumea. Ea pare total absorbită de personalitatea vijelioasă a surorii sale, Lisaveta, care încurcă mai mereu ițele vieții. De altfel, personajele sunt bine conturate (Urian, Nana, Nicolae etc.), la fel și Clara, cumnata Lanei, și Lisaveta, femei ambițioase și răutăcioase ce caute să răzbată prin orice mijloc, gata să stârnească lupul rău din om.

Ritmul trepidant al acțiunii te învăluie constant, anumite scene mi-au adus aminte de vechile filme istorice românești. Am avut efectiv cadre de film în cap în timp ce Lana încearcă să ajungă la tatăl ei, Laurențiu, în Satul Latinilor lângă Cetățuia Orade'. Răsturnările de situație sunt frecvente, m-am simțit ca într-un roman de aventuri bine închegat.

Amestecul de ficțiune istorică și fantasy este strunit excelent printr-o tehnică de scriere fluidă, completat de un vocabular puternic adaptat timpului istoric, cu regionalisme dar și cuvinte de origine maghiară, specifice zonei. Unele capitole sunt denumite cu numele populare ale lunilor.

Acest volum poate fi considerat un izvor curat de informații despre tradiții românești, mâncăruri specifice, așezăminte, unde se vede migăloasa documentare a autoarei. Descântecele, vrăjile și vrăcițe, superstițiile, zalmonarii, voievozii, datinile și obiceiurile românești sunt la ele acasă în acest volum. Am remarcat și puterile magice ale diverselor plante, ca într-un fel de nomenclator sau ierbar. Și am simțit tot dorul de natură crudă și vocea bunicii:

 

[...] Pe rudițele din coliba lungă nu atârnă țoale obișnuite, ci o comoară mai mare: legături de flori vindecătoare, șomoioage cu ierburi de leac, ciuperci uscate, înfiruite pe cânepă; poame și rădăcini - toată tăria pământului ăstuia. Pe masa îngustă nu împarte nimeni terci ori zama de urzici. Și nici nu stropșește aiul, ci-l binecuvântează. Aci se plămădește untul pământului și strigoaie, acolo amestecă năpraznic și spânz, ori se umplu herbeicile de lut. De acolo pleacă hârburile cu licori, lăsate la hodină în zemnicul de piatră de dinsus de tăpșan. Chiar și Coliba-i cățărată pe-o talpă de piatră, la destule depărtare de vetre ori ruguri.

 

Am remarcat așadar legătura strânsă cu manifestările naturii și animalele (lupușorul Norocel apare pe fundal în mod frecvent ca simbol al norocului și încercărilor răzbite). Sunt pasaje de o frumusețe ce-ți taie respirația, pe care le-am văzut clar cu ochii minții, căci le-am experimentat odată, și care trezesc și celelalte simțuri într-un sentiment de recunoștință față de acest tărâm care ne conține fizic pentru o clipă:

 

Șarpele de abur al dimineții stă culcat peste vale și parcă plutim, cu groapă, stejar și cărare cu tot, undeva prin nouri, deasupra lumii. Un moment lung mă scald în puterea nepieritoare a locului. E asemenea clipelor în care stăteam pe banca din lemn de lună cu Norocel sau cu Nana, iar seva alerga primprejur, curățind ziua oricât de grea ar fi fost. Frământările inimii par departe, becisnice, iar chinurile înstrăinării, vremelnice. Nu știu dacă e o privire înainte sau una din urmă, însă târâtoarea își urmează neabătut drumul de ceață, înhățând pădurea, iar clipa piere.

 

            Vă recomand așadar cu mult entuziasm să vă cufundați cât mai repede în această poveste din vremuri străvechi, sunt sigură că vă va fi foarte greu să o lăsați din mână până la final și veți aștepta cu mare nerăbdare, ca și mine, anunțata și mult dorita continuare.