Poem

Am scris, acum se citeşte. 26.04.2023 Așchie Știu că nu o să ajung departe, dar să mor dacă o să îți mai cer ceva, bombăni fiul. Toată ziua trebuie să am grijă de tine, să te hrănesc ca pe un bebeluș, să te șterg la fund de toate mizeriile și nu vrei să îmi dai și mie un bănuț să îmi iau o amărâtă de bere. Nu mai știu distracție sau femei de când m-am baricadat aici cu tine, așteptând averea promisă. Du-te pe pustii, fix tac-tu ești, un cerșetor nenorocit, șuieră ea veninos. Să mori tu, spuse el aproape șoptit și îi altoi un pumn zdravăn în inima ei neagră. (518) 30.04.2023 În căutarea timpului pierdut De când a ajuns pe Aio, femeia superbă este neliniștită. Bărbatul care a transportat-o nu a fost preocupat să o atingă. A tras tăcerea ca o cortină grea între ei. La sfârșitul călătoriei i-a dăruit o clepsidră. Moartea ta poate fi frumoasă, dacă nu te uiți în oglindă, i-a dezvăluit bărbatul. Ea știe acum că va muri stafidită pe o planetă ce pedepsește exemplarele superbe. Se...

Ne (re)vedem printre cuvinte… 23.03.2023 Zidul Când s-a trezit și s-a uitat pe fereastră, a rămas mută. Un zid înalt apăruse peste noapte, blocând accesul la mare. Închise ochii și îi deschise iar, monstruozitatea de piatră era tot acolo. Fiul ei apăru lângă ea, bucuros să vadă pescărușii pe plajă, ca în fiecare dimineață. Nimic. Urletul inuman pe care el îl scoase brusc a înfricoșat-o. A încercat să îl strângă în brațe, să îl calmeze, dar el se zbătu cu furie până se eliberă și se aruncă cu o viteză incredibilă spre zid, escaladându-l ca un animal hăituit. (516) 31.03.2023 A fost niciodată Înainte să mă nasc, am stat cu tine, să mai crești. Să te umpli cu alb. Să fii pregătit apoi să vii după mine. Să mă speli de nămolul pământean. Știu că îți va fi greu, smoala interioară mânjește orice, dar ai datoria să mă ridici, să nu mă lași, să mă vindeci. Nimeni nu poate fi lăsat în urmă. Orice univers se extinde cu fiecare suflet salvat. Nu mă uita, nu te uita nici pe tine, nici îna...

Citim iar, visăm iar... 15.02.2023 Riduri Aici s-a ajuns. Le adun ca mărgelele pe ață. Lacrimile și apoi ridurile. Neputința asta a devenit atât de mare încât mi-a lăsat urme pe corpul acesta odată minunat, acum devastat de teroare. Ce pot să mai dau cu ultimele puteri? Un singur telefon la capătul căruia să aud o voce caldă care poate să mă ajute. Să nu mai stau în aceeași casă-capcană. Să arunc tot și să fiu departe, soția și mama nimănui. Poți să numești iubire orice azi, însă de acum încolo eu nu mai primesc întunericul tău cu brațele deschise. (513) 20.02.2023 Ceață Nu s-a mai ridicat de câțiva ani. La început, oamenii au crezut că sunt doar niște nori lăsați care se vor risipi repede în soare, dar s-au înșelat. Ceața aceea era densă și grea, încurca drumuri și planuri, ascundea țipete și plânsete. Câteodată se vedeau capete însângerate zburătoare. Nu mai circula nimeni fără protecție corporală. De la un timp, se mergea numai pe cărări acoperite cu piele tumefiată, unde o tăcere n...

Ş i apar alte texte … 26.01.2023 Din întuneric Se apropie lividă și țipă mut la mine. Îmi arată mâinile pline de sânge, dar nu înțeleg nimic. Îmi aruncă brusc o păpușă mutilată în brațe. Femeia închide ochii, păpușa îi deschide, femeia îi deschide, păpușa îi închide, și tot așa, acest joc intermitent îmi creează o stare de disconfort ce se pare că trebuie să îmi provoace un sentiment acut de responsabilizare paternă. Nu, nu simt nimic și, chiar dacă este un coșmar, eu sunt detașat. Nu am umbre sau răni, sunt impecabil. Așa ceva nu mi se poate întâmpla mie. (515) 4.02.2023 Etichetă O târâi după mine ca pe o jucărie stricată. Încerc să mă identific cu ea. Încă mă gândesc dacă este bine să mă situez pe linia de mijloc. Totuși, undeva, pe drumul între tine și mine, am hotărât să mă întorc spre altă oglindă. Cu un alt trup, mai zvelt, ce nu cunoaște degradarea timpului. Vreau doar să mă admir, în timp ce singurătatea mă umple cu visuri de putere. Construiesc un mecanism nou, infailibil, ce ...

Hey! Urmează mai jos încă 3 texte de circa 500 de cuvinte postate în ultimele 2 săptămâni pe Ficţiuni Reale  😊   10.01.2023   Nicăieri Merg pe drumul acesta întunecat de trei zile. Dragă mea pisică mutilată miaună îngrozitor în rucsac, dar nu o pot părăsi pe margine. Nu o pot lăsa într-un șanț, nici pe mine de altfel, cu gaura asta mare, aproape de inimă. Îmi este clar că nu voi ajunge prea departe, pisica a încetat să se mai vaite, dar căldura ei care-mi mângâie cicatricile de pe spate încă mă alină. De la un timp urmăresc pe un pod o pasăre neagră care zboară încet și jos în fața mea. Pe drumul spre nicăieri se lasă o ceață tot mai groasă. (514)   12.01.2023   Sub apă Este liniște, este rece. Mai scap de gândurile neliniștitoare care îmi apasă tâmplele. Mă uit cum bulele de oxigen urcă la suprafață. Aud înfundat cum începe o melodie lentă și îmi amintesc cum râdeam și dansam cu Ștefan înainte să fac acel avort spontan. O durere ascuțită...

Se pare că nu am (în)scris nimic anul trecut pe aici, m-am concentrat pe alte proiecte. Dar acum simt nevoia de o anume repoziţionare şi mă gândeam că aici ar fi un loc bun să ţin evidenţa la nişte microficţiuni pe care le postez într-un grup de pe Facebook, numit Ficţiuni Reale, unde se scriu texte de circa 500 de caractere pe o temă dată (tema fiind chiar titlul fiecărui text). Mai jos, le găsiţi pe primele 4 (sunt datate, iar numărul lor de caractere este indicat la final, între paranteze):   11.12.2022 Te iubesc, a spus În această dimineață, amândoi bem cafea ca de obicei. Mi se pare amară, așa că mă duc la bucătărie, ca să mai pun zahăr. Între timp, el dispare. Sub scrumieră, găsesc un bilețel cu o inimioară și niciun cuvânt în plus. Aud doar în capul meu declarația lui de dragoste în mod repetat. În urma lui, rămân eu, una fără lacrimi. Mâini necunoscute strâng mecanic de pe masă ceștile de cafea. Sunt ale mele totuși, mă mișc. Doar de scrumieră nu mă ating, o țigară se con...

Poate că este o mărturisire sau un reminder, dar am simțit că este un moment pe care aș vrea să îl văd scris, ca dovadă incontestabilă a existenței sale. Nu știu dacă poate fi considerat un bilanț de sfârșit de an, dar este ce este. Ziua mea de naștere este situată între Crăciun și Anul Nou, ascunsă de ochii lumii zgomotoase, și anul acesta mă rotunjește în vârsta de 40 de ani. Mă bucur că tot ce simt este claritatea pe care liniștea faptului de a ști ce ești și ce vrei o aduce. Undeva, în 2021, au avut loc niște întâmplări sfâșietoare pe care nu am crezut că le voi experimenta vreodată, dar scrisul m-a ridicat și m-a ținut exact la suprafață. El și iubirea celor apropiați. A fost cea mai mare victorie a mea, după ce mult timp am crezut că literele au mesaje profunde rezervate mai mult altora decât mie. Așadar, al treilea volum m-a împins spre viață. Este mult acolo, o inimă de om. Poate veți ajunge vreodată la el, m-ar bucura enorm să știu că v-ați (re)cunoscut cumva. Găsiți aici câ...