Aici plouă mereu ...
... vii pe la mine înainte să mor? Ea se apropie, podeaua vibrează uşor. Au spus că nu
există scăpare şi degeaba cred eu că, dacă stau la etajul 3, asta îmi va purta
noroc. Nu, să stau liniştită, miracolele s-au epuizat deja. Ea va veni tumultoasă
dinspre strada principală, va da năvală prin curţi, va plimba maşini şi oameni,
cum ştie mai bine, mai alene sau izbindu-i cu putere de vreun gard. Eu voi muri
între 4 ziduri cu ultimul gând la iubirea noastră nerostită. Nu va mai apuca să
înflorească, ci doar mucegaiul va îmbrăca la final cimentul ud. Corpurile
noastre vor pluti îmbibate în apă, devenind străvezii, putrezind departe unul
de celălalt... Şi o aud tot mai clar cum se apropie, este la parter, provoacă
nişte ţipete de groază. Mă adăpostesc cu ultimele puteri sub pătură. Cred că a
ajuns la etajul unu, totul creşte în intensitate. Încep să număr descrescător
de la 60. Acum este la etajul doi, nicio voce, doar vuiet. Se albeşte tot în
mine şi în jurul meu. Aud uşa zburând. Apa vine şi mă îmbrăţişează.
Comentarii
Trimiteți un comentariu